2 elemente ale cuptoarelor de polimerizare
In cadrul unui proces de vopsire cu pulbere in camp electrostatic, polimerizarea vopselei pulbere aplicate electrostatic pe piesa se va realiza prin incalzirea acesteia intr-un cuptor de polimerizare, deci este important sa ne dam seama exact cum functioneaza acest tip de echipament.
Cuptorul sau tunelul de uscare se foloseste pentru uscarea suprafetei pieselor dupa operatia de spalare (pregatire a suprafetei) sau zvantarea/uscarea stratului de vopsea lichida depusa pe piese.
Cuptorul sau tunelul de polimerizare se foloseste pentru polimerizarea stratului de vopsea pulbere depusa pe piese in camp electrostatic.
In functie de capacitatea liniei de vopsire, respectiv al fluxului de fabricatie, deosebim doua tipuri de instalatii:
– tunel, pentru linii în flux continuu;
– cuptor, pentru linii cu functionare in trepte.
Pregatirea suprafetelor – se realizeaza prin pulverizare,cu ajutorul unui agregat de pulverizare jet de apa calda/apa rece/abur, sub presiune, de tipul ST-A MG 84, in interiorul unei incinte special amenajate, in circuit inchis si cu posibilitate de recuperare – recirculare a solutiei de degresare – fosfatare.Dupa degresare- fosfatare, piesele se spala prin pulverizare, cu apa rece si ulterior apa calda sub presiune.Uscarea pieselor, dupa pregatirea suprafetelor, are loc in aer liber.
Polimerizarea – peliculei depuse pe suprafata pieselor, se realizeaza in interiorul unui cuptor de polimerizare cu incalzire electrica, cu doua usi laterale de trecere, cu reglajul manual al conditiilor de de polimerizare (temperatura, timp), conditii care se mentin in timpul polimerizarii in mod automat.
Dupa trecerea timpului de polimerizare prereglat, piesele se scot din cuptor,cu ajutorul carucioarelor conveiorului manual si se lasa 10-15 minute la racit, in aer liber, dupa care se descarca de pe conveior. Timpi si temperatura tehnologica sunt in functie de pulberea utilizata. Datele respective se obtin de la producatorii de pulberi, impreuna cu pulberile achizitionate.